Si maine tot soarele asta rasare!

M-am hotarat sa revin. Adica sa scriu iarasi. La un moment dat mi-am spus ca o sa renunt la blog. Dar recitindu-l astazi iarasi mi-am dat seama ca nu e totusi o pierdere. Ba chiar o sa incerc sa-l imbunatatesc cu poze, filmulete si link-uri utile.

In ultima vreme am fost ocupat. Copii (am prestat), munca (si asta), sala (nu mai zic) si diverse plecari. Dar totul, adica intreruperea activitatii ca blogger sau lipsa mea de preocupare pentru latura asta, a inceput cu sfarsitul. Obstescul meu sfarsit pshihic si fizic cand am aflat ca nu mai plec in Danemarca, la mondiale. Motivul? N-are rost... Munca, sudoare si epuizare duse pe apele involburate ale Ciorogarlei fara ca eu sa pot face ceva. Am plans....credeti-ma pe cuvant. Am vorbit la telefon, am ajunsa acasa, m-am asezat pe canapeaua din sufragerie si am plans. Nici acum parca nu-mi vine sa cred. Apoi nu am dormit o saptamana. "Un fleac...m-au ciuruit!"Apoi am reflectat mult si inca o mai fac.
Dar tot avantaj eu. Pana la urma mai grele au fost cele aproape 4 luni de antrenament decat probabilele ore de concurs. Ce am facut pentru mine, ramane pentru mine. Stiti cum e aia: - Radem, glumim, dar nu parasim incinta!
Acum merg mai departe. Pe cat o sa mai pot si eu. Ma asteapta o karatista in devenire. Mai are 2 luni si e ziua ei. Prima ei zi din viata! Si apoi alta viata. Pentru noi.