Astept ca toti copii sa iasa din sala. Astept rabdator sa termin convorbirile cu parintii. Astept sa se faca liniste. E liniste. Sunt singur in sfarsit. Imi montez aparatul de filmat. Stau in mijlocul salii si astept sa-mi dea cineva semnalul. Mi-l dau singur...doar sunt singur. Parcurg toate cele zece combinatii, putin cam dezorientat. Opresc aparatul. Ma vizionez. Nu-mi place. Reiau aceleasi zece miscari, de data asta mai concentrat pe postura. Opresc aparatul. A iesit mai bine la 7 dar m-am dezechilibrat la 9. Nu la minute sau secunde ci la numarul combinatiilor. Mai fac de 3 ori fara aparat ca e cardul full. Maine o iau de la capat.
"Stii cum e aici? Ca in basme!". Desi Ovidiu e obisnuit cu astfel de scenarii de iarna, ma termina imaginile pe care mintea mi le ofera la comentariul sau. Stau pe ganduri daca sa dau o tura pe la munte, la Brasov, undeva la zapada, sau la ai mei la Monteoru. Si n-am nici cauciucuri de iarna. Ma decid. Oricum trebuie sa-mi cumpar anvelope de iarna chiar daca nu plec weekend-ul asta. Deci mergem. O intreb apoi sec pe Luiza: - Ma bag?....Se uita si mai sec la mine. De ce nu?
Si m-am bagat! Cel putin cu mintea. Am o saptamana la dispozitie sa pun cap la cap "Nage no Kata sono Yon". Competitia e chiar sambata asta. Acest kata e putin deosebit. E cum l-ar asculta manelistii pe Sting. Poate din aceasta cauza nu gasesc nimic pe net. Nici un video, nimic. Nici macar o poza. Nici macar o remarca! Bai nene, paraca m-am facut arheolog si umblu dupa artefacte putrezite. O iau sistematic dupa nume, categorii, persoane, sali, competitii....nimic...Buuuun. Eu il stiu, dar vroiam sa vad eu cu ochii mei si pe altcineva. Ca si cum mai ceri o a doua parere cand diagnosticul nu te multumeste sau te ingrozeste. Si asa m-am hotarat sa ma vad pe mine. Cu aparatul foto. Singur, dupa antrenament.
Am vazut eu o data un film. Alb-negru. Deci eram mic. Film cu tineri rebeli. Anii 60. Filmul...Si personajul principal era asa...calm. Ma da stii ce calm! Ca o inghesuiau unii pe iubirea lui si el fuma ultimii 2 cm de tigara intre degetul mare si aratator in timp ce se uita...calm...la ei. Bine, ca i-a ologit apoi. Ma, da stii ce calm era? E, asa sunt eu acum. Ma da stii ce calm? N-am fost niciodata asa. Si asta ma incurajeaza. Nu am nici un gand de vre-o medalie. Vreau doar sa incep frumos, sa fac frumos si sa termin si mai frumos. Macar in ochii mei. Sa am sentimentul ca nu ma duc in zadar la antrenamente.
Tineti-mi pumnii! Sa imi iasa nenorocitul ala de hidari ushiro mawashi geri jodan (invarteala cu piciorul pe dupa cap cu stangul). Nu e greu. Dar la mine stangul e stang de tot. Daramite daca mai da si in spate. Dar daca ma tine starea asta de spirit asa e cel mai important.
