Si maine tot soarele asta rasare!

M-am hotarat sa revin. Adica sa scriu iarasi. La un moment dat mi-am spus ca o sa renunt la blog. Dar recitindu-l astazi iarasi mi-am dat seama ca nu e totusi o pierdere. Ba chiar o sa incerc sa-l imbunatatesc cu poze, filmulete si link-uri utile.

In ultima vreme am fost ocupat. Copii (am prestat), munca (si asta), sala (nu mai zic) si diverse plecari. Dar totul, adica intreruperea activitatii ca blogger sau lipsa mea de preocupare pentru latura asta, a inceput cu sfarsitul. Obstescul meu sfarsit pshihic si fizic cand am aflat ca nu mai plec in Danemarca, la mondiale. Motivul? N-are rost... Munca, sudoare si epuizare duse pe apele involburate ale Ciorogarlei fara ca eu sa pot face ceva. Am plans....credeti-ma pe cuvant. Am vorbit la telefon, am ajunsa acasa, m-am asezat pe canapeaua din sufragerie si am plans. Nici acum parca nu-mi vine sa cred. Apoi nu am dormit o saptamana. "Un fleac...m-au ciuruit!"Apoi am reflectat mult si inca o mai fac.
Dar tot avantaj eu. Pana la urma mai grele au fost cele aproape 4 luni de antrenament decat probabilele ore de concurs. Ce am facut pentru mine, ramane pentru mine. Stiti cum e aia: - Radem, glumim, dar nu parasim incinta!
Acum merg mai departe. Pe cat o sa mai pot si eu. Ma asteapta o karatista in devenire. Mai are 2 luni si e ziua ei. Prima ei zi din viata! Si apoi alta viata. Pentru noi.

"Training Day"

"If someone asked me what a human being ought to devote the maximum of his life
to, I would answer: training. Train more than you sleep."
~Mas Oyama~

O senzatie de lesin si sufocare, de greutate imensa si sete enorma. Cu gura uscata refuz sa ma uit la ceas. Secundele trec greu de tot si 2 minute sunt o eternitate. Si nu renunt. Stiu ca toate astea ma vor ajuta foarte mult. Imi repet in gand: Hai!Nu te lasa!Nu te uita la ceas!Hai...!Yameee!Ce binecuvantare. Dar nu e decat o schimbare de tehnica sau de pozitie. Si totul se reia parca la nesfarsit. Si totusi sunt nespus de incantat. Uit de toti si de toate. Ma simt extraordinar. Asta e drumul meu!
Cu oarece intarziere am reinceput antrenamentele. De cand eram copil nu m-am mai simtit asa entuziast. Un inceput greoi dar binevenit. Am descoperit oameni minunati, profesionisti cu daruire. O sala modesta, dar foarte placuta si utila. Se munceste mult. Uneori treci peste efort, peste durere, peste sete. Conteaza prea putin. Si totusi stau cu mintea la ce am de facut mereu inante sa incep si dupa ce termin mult timp. Cred ca ma concentrez prea mult. Am avut o teama la inceput. A persistat si inca o mai simt. Nu stiu...Dar deja cred in mine prin ceilalti. Acolo se vorbeste prea putin. Chiar si inainte si dupa ce terminam antrenamentul. Dar vorbele nu-si au rostul. Ne intelegem din priviri. Sper sa ma pot integra si repede printre ceilalti. Am de recuperat foarte mult. Florian e trup si suflet. Ma ajuta extraordinar.
Stiu ca va fi din ce in ce mai greu dar nu voi renunta. Asta este ceea ce-mi doresc!